Un român a inventat camera care „citeşte” creierul Autor: CARMEN PLESA
9 aprilie 2011
Dispozitivul inventat de Joseph Mocanu împreună cu un doctor canadian ar putea revoluţiona medicina. Camera perfecţionată de cei doi arată în timp real, cu imagini tridimensionale, ce se petrece în creierul uman. Este mult mai rapidă decât dispozitivele care se folosesc în prezent, şi repre-zintă un pas important în diagnosticare şi tratamentul durerilor, insomniilor, precum şi a unor maladii precum Alzheimer. Joseph Mocanu a plecat din România cu părinţii, pe când avea doar două luni, şi trăieşte în Canada, la Toronto. E doctor în biofizică medicală, programator în domeniul IT şi are un MBI, la doar 30 de ani. Vorbeşte româneşte, deşi când a plecat din ţară, în 1981, avea doar 2 luni. Joseph Mocanu ar putea revoluţiona medicina cu un dispozitiv la care a lucrat în ultimii ani. Împreună cu un coleg canadian, a perfecţionat o cameră care arată în timp real, cu imagini tridimensionale, ce se petrece în creierul uman.
Tehnologia pusă la punct de cei doi este un pas important în diagnosticare şi tratamentul durerilor, insomniilor, precum şi a unei lungi serii de boli neurologice. Totodată, aplicaţia poate ajuta la evidenţierea în faza incipientă a unor maladii precum Alzheimer.
Pornind de la un algoritm numit eLoreta, software-ul făcut de Joseph Mocanu amplifică semnalele encefalogramei (EEG) din cei 32 de electrozi ataşaţi cortexului cerebral şi îi converteşte într-un film al activităţii cerebrale. Acest film poate fi urmărit în timp real şi înregistrat. Nu e periculos, şi e ieftin Ceea ce aduce nou dispozitivul pus la punct de Joseph Mocanu şi colegul său Mark Doidge (55 de ani) este rapiditatea. Pe deasupra, noua invenţie are şi calitatea de a fi non-invazivă şi mai ieftină decât cele folosite în acest moment (encefalograful, RMN, CT – tomografie computerizată, PET scan ori MEG – encefalograful magnetic).
MEG, de exemplu, este unul dintre cele mai precise instrumente, însă costurile sale se ridică la milioane de dolari şi este imobil. Pet scan-ul poate expune subiecţii la o cantitate semnificativă de radiaţii, iar RMN măsoară schimbările din sânge în relaţie cu activitatea neuronală, însă este destul de greu de interpretat. „Problema cu toate aceste dispozitive este că sunt lente. Le ia 5-10 minute să ofere o imagine de ansamblu a creierului. Cu tehnologia inventată de noi te poţi uita la creier cu 2.000 de imagini pe secundă, în timp real şi ai mai multă informaţie despre întregul creier”, explică Joseph Mocanu.
Pe partenerul său de proiect Joseph Mocanu l-a întâlnit din întâmplare, în casa unui prieten. Doctorul Doidge avea nevoie de cineva priceput la programare, pentru a transforma algoritmul pe care-l descoperise în imagini tridimensionale, în timp real. „Am realizat repede că acest algoritm este uşor de programat. Nimeni nu a mai făcut asta vreodată”, spune Joseph Mocanu. Proiectul camerei care-ţi „citeşte” mintea beneficiază de fonduri oferite de guvernul canadian, şi a atras atenţia jurnaliştilor de la Globe and Mail, cărora specialiştii canadieni în neurologie le-au mărturisit încântarea în
ceea ce priveşte invenţia, pe care abia aşteaptă să o testeze în spitale, după ce vor fi trecute toate studiile clinice.
Joseph Mocanu a început să-şi dezvolte calităţile de programator încă de mic. „Când aveam 6 ani, tata a cumpărat primul computer din casă. Prietenii mei se jucau jocuri video pe computer. Tată mi-a spus că jocurile video sunt stupide. «Dacă vrei să le joci, atunci ţi le faci singur». Aşa că am început să învăţ programare încă de când aveam 6 ani. Mergeam la bibliotecă şi împrumutam cărţi de programare. M-a ajutat şi tata, care este inginer în domeniul nuclear”, spune Joseph Mocanu.
La universitate a ales să studieze biologia, însă în timpul şcolii şi-a dat seama că nu vrea să fie profesor. Aşa că şi-a dat doctoratul în biofizică medicală şi a început să lucreze în domeniu, atât în Canada, cât şi în China. De altfel, pe lângă engleză şi română, vorbeşte chineza mandarină. Pasiunea pentru Asia a apărut din primii ani de viaţă, când a stat cu familia în Coreea de Sud, unde tatăl său a lucrat la o centrală nucleară. „Mă întreabă de ţigani şi dacă suntem rude cu Dracula” Familia Mocanu a plecat din România în 1981, iar de atunci Joseph a mai fost în ţară de 15 ori şi păstrează legătura cu rudele de aici. „Cred că am sânge est-european foarte puternic. La români tradiţiile şi familia sunt foarte importante. Vesticilor nu le pasă de părinţi, de familie în general. Noi avem valori puternice, opinii puternice, în general capitaliste, de dreapta. Ne place să vorbim despre politică şi despre teoria conspiraţiei. Şi suntem cinici şi pesimişti. Abia aştept să întâlnesc un est-european optimist”, spune Joseph Mocanu.
Cât despre ce spun străinii când aud despre originile româneşti... „Întotdeauna întreabă despre ţigani. Dacă românii sunt ţigani. Şi vor să ştie dacă suntem rude cu Dracula. Asociază România cu vampirii
şi ţiganii. Doar cei educaţi ne asociază cu Nadia Comăneci”, spune Joseph Mocanu, care mărturiseşte că ar vrea să vorbească mai corect limba română şi să înţeleagă mai bine cultura românească. De câte ori vine în ţară, încearcă să viziteze cât mai multe zone. Însă cuvântul cu care el a ajuns să asocieze România de azi e... „bacşiş”. Şi asta o simte vizitând ţara, ţinând legătura cu rudele şi citind presa românească.
„Când bunicii au fost în spital, a trebuit să dea bacşiş. Dacă nu dai bacşiş, mori. Corupţia e probabil cea mai mare problemă din România. Cum să construieşti un viitor, când fiecare se gândeşte cum să fie mai bogat şi să facă bani furând?”, se întreabă tânărul.
No comments:
Post a Comment